Archive

Archive for the ‘Evenimente’ Category

Future Hosting 2009 - primul eveniment dedicat webhostingului din Romania

May 12th, 2009

Pe 29 Mai 2009 avem primul eveniment dedicat web hosting din Romania. O initiativa laudabila peste care nu pot sa trec fara sa “postez”  cateva cuvinte.

Evenimentul a fost initiat de firma WEBFACTOR (a la Cluj) si este sprijinita de  Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale (fara imn din pacate) iar printre partenri se afla PARALLELS, Microsoft, COMBRIDGE si prietenii de la Simpliq.

Am primit si noi o invitatie avand in vedere ca oferim servicii de webhosting din 2004 si avem o “divizie” separat de firma dedicata serviciilor de webhosting - www.speedhost.ro .

Legat de organizare pare totul ca la carte, in prima faza am fost sunat la birou inainte de a se trimite invitatia de Horia Vasiliu de la WebFactor, intamplator am raspuns eu si trebuie sa recunosc ca am fost ingrijorat (speriat) in prima faza, nu stiu de ce aveam un feeling ca s-a intamplat ceva “nasol”, asta poate din cauza ca il “cunosc” pe domnul Vasiliu doar de pe forumul gazduire.info loc in care ofera sfaturi tehnice exceptionale dar are si obiceiul sa “mature” cu sau fara o picatura de sadism cu diversi.

Anyway, am primit astazi invitatia pe email, frumos, chiar personalizata! (nu poti … sa nu apreciezi efortul!)

Nu am luat inca o decizie daca particip (as vrea), by the way nu inteleg … de ce este o taxa de participare de 126.05 lei , in principiu la conferintele in care din ce vad sunt monopolizate de prezentari de servicii cum este si aceasta in care sunt prezente firme mari ca: Microsoft, Combridge, Paralells .. etc …  puneau si ei mana de la mana pentru coffe and stuff, chiar de o fi criza, este putin ca si cum as cere bani clientiilor sa le fac o prezentare a serviciilor, anyway nu vreau sa comentez prea mult motivul taxei (nu ma pricep in domeniul organizarii de conferinte) , ma bucur ca a fost initiat acest proiect! sper sa contiune! Mult succes !

Detalii despre eveniment pe www.fh.ro

Cristian Sutac Evenimente , , , , , ,

SEMINAR ASOCIATIA ROMANA A AGENTIILOR IMOBILIARE,13 aprilie 2009

April 8th, 2009

Eveniment pentru imobiliari (si nu numai) in Timisoara organizat de ASOCIATIA ROMANA A AGENTIILOR IMOBILIARE.


ARAI (ASOCIATIA ROMANA A AGENTIILOR IMOBILIARE), MLS ARAI si MLS TIMISOARA au deosebita onoare de a va invita sa participati la SEMINARUL MLS ARAI, in data de 13 aprilie 2009, la Hotelul DELPACK, str. Glad, nr. 51 – 53 - http://www.hotel-delpack.ro/contact.php -, din Timisoara, cu incepere de la orele 10, 00.

Programul seminarului este urmatorul:
10, 00 - 10, 15 – Salut introductiv
10, 15 – 11, 30 – Detalii generale despre MLS ARAI
11, 30 – 11, 45 – Pauza/Coffee break

11, 45 – 13, 00 – Modul de functionare al serviciului MLS
13, 00 – 14, 00 – Pauza de pranz
14, 00 – 14, 30 – Conferinta de presa a board –ului ARAI
14, 45 – 18, 30 - Curs MLS ARAI, propus membrilor fondatori MLS ARAI TIMISOARA si noilor membri

Conferentiari:
1.  Dan NEGULESCU, Presedinte CEREAN, Vicepresedinte ARAI
2. Cristian CLECIU, Vicepresedinte ARAI
3. Catalin MANTESCU, Director Executiv ARAI
4. Sorin UDREA
5. Av. Dr. Dana ELENESCU

Atasat prezentei invitatii, regasiti o succinta prezentare a sistemului MLS ARAI.
Va rugam sa ne confirmati onoarea de a va avea oaspeti apeland la:

Dl. Ciprian TARCAU, MPT CONSULTING – mobile: 0765720573, e-mail: cipriantarcau @ mptconsulting.ro
Dl. Marius SCHIOPOTA, HITCH & MOSHER – mobile: 0730124636, e-mail: schiopotamarius @ hitchmosher.ro

Va multumim pentru amabilitatea participarii dumneavoastra si va asteptam!

TOTI PENTRU UNUL, UNUL PENTRU TOTI!

Nu este o replica dintr-un celebru film sau roman clasic, ci NOUL MOD DE COOPERARE al agentilor ARAI, Multiple Listing Service, disponibil din Martie 2009!

Toti suntem de acord ca evolutia de pe piata imobiliara romaneasca este in ton cu evolutia din toate celelalte domenii de afaceri, odata cu integrarea in UE.

Standardele Europene pentru Brokerul Imobiliar prevad interzicerea dublei reprezentarii nedeclarate, obligativitatea furnizarii de informatii complete catre consumatori, ceea ce duce practic la imposibilitatea incasarii de catre agent a unui comision de la cea de-a doua parte a tranzactiei, fara acordul scris al partii pe care o reprezinta.

Nu este cazul sa va reamintim de perioada dificila de criza pe care o traversam cu totii. Aceasta criza nu poate fi ignorata, putand fi depasita doar prin eforturi comune in scopul minimizarii efectului acesteia asupra pietei imobiliare romanesti.

Odata cu accentuarea situatiei din piata, am avut diverse intalniri cu membrii ARAI, cu scopul de a stabili un canal de comunicare eficient intre membrii acestei asociatii si de ce nu, sa gasim solutii IMPREUNA pentru depasirea acestui moment extrem de dificil pentru agentiile imobiliare.

In cadrul uneia dintre aceste intalnirii, a fost propusa implementarea unui sistem de colaborare intre agentii bazat pe principiul MLS (Multiple Listing Service, Serviciul de Listare Multipla) sub tutela ARAI, sistem de mare succes in SUA si alte tari, care presupune colaborarea intre agenti pentru reprezentarea exclusiva a proprietarilor.

Datorita proprietatilor listate exclusiv, aderarea Agentilor ARAI la Serviciul MLS poate sa fie un excelent filtru, datorita nivelului ridicat de educatie, constiinta si responsabilitate necesar pentru a putea accede la acest Serviciu.

Pentru ca un Serviciu MLS sa functioneze, el TREBUIE sa fie asociat unei Organizatii Profesionale, ca autoritate de reglementare si control, in cazul nostru, ARAI.

Ideea crearii unui MLS al ARAI este tocmai aceea a implementarii si respectarii fara compromisuri a unor reguli standard, ARAI fiind singura organizatie care poate asigura acest for de reglementare.

Aceasta cooperare intre agentiile imobiliare, poate fi realizata NUMAI in situatia existentei unui Regulament de Functionare si a unor principii de deontologie profesionala adoptate OBLIGATORIU de toti membrii grupului MLS ARAI, in stricta concordanta cu Codul Etic ARAI.

O organizatie privata nu va putea nicicand sa functioneze ca for de reglementare a unui Serviciu MLS iar acesta este si motivul pentru care SUSTINEM ideea implicarii ARAI ca proprietar/partener al unei retele de Servicii MLS. Serviciul MLS va deveni astfel etalonul/regula si nu exceptia.

Ce presupune acest Serviciu MLS, pe scurt:

1.     MLS nu este doar un soft imobiliar; este un intreg Serviciu de colaborare intre Agenti si Agentii, membre ARAI, bazat pe un SET DE PROCEDURI, DOCUMENTE si CONTRACTE, STRICT OBLIGATORII pentru cei inscrisi, cu penalizari DRASTICE pentru cei care nu le respecta.

2.    Timpul agentului imobiliar profesionist este foarte valoros. Este absolut neprofesional sa observi cum la mai multe agentii - in acelasi timp - exista aceeasi proprietate cu aceleasi caracteristici, dar preturi diferite. Nu este convenabil sa platim TOTI publicitate pentru aceeeasi oferta - de multe ori in aceiasi revista sau ziar. Este timpul sa ne convingem clientii sa acorde reprezentare exclusiva datorita avantajelor de care pot beneficia, si anume: vor lucra NUMAI CU UN AGENT (in care au incredere si care face parte dintr-o mare familie imobiliara - ARAI) care va promova PROPRIETATEA astfel incat vor fi gasite cele mai bune solutii de a finaliza tranzactia respectiva.

Clientii vad si apreciaza de prea putine ori valoarea serviciului agentului imobiliar, insa prin Serviciul MLS vor beneficia de asistenta de specialitate si practic fiecare parte va fi reprezentata de catre UN SINGUR broker imobiliar care va fi TOTAL de partea celui de la care va incasa comision.

Dorim ca acest Serviciu sa fie etalonul sigur si reprezentativ pentru domeniul de Real Estate romanesc, guvernat de reguli stricte si echitabile care sa determine dezvoltarea continua si siguranta tranzactiilor; eficient, transparent, dar mai ales corespunzator standardelor internationale.

3.    Ofertele listate in MLS vor aparea automat pe site-ul MLS ARAI, pe site-ul personal si pe toate site-urile partenere.
Aceasta este de fapt esenta Serviciului!

4.    MLS ARAI va ajuta sa obtineti si sa vindeti proprietati folosindu-va de toate instrumentele puse la dispozitie si de intreaga retea de cooperare MLS ARAI!

5. Ca urmare a aderarii la acest Serviciu, fiecare “jucator” din piata imobiliara va avea de castigat, astfel:

a. AGENTUL - pentru ca nu mai munceste gratuit, pierzandu-si timpul, nervii si banii pentru diverse persoane, care nu vor sa semneze nici macar un simplu Contract de comision.

b. PROPRIETARUL - pentru ca oferindu-si proprietatea unui singur agent, de fapt il ofera tuturor celor inscrisi in Serviciu;

c. CUMPARATORUL/CHIRIASUL - pentru ca are imaginea corecta a tuturor ofertelor reale si complete (conform ultimelor reglementari ANPC si a legislatiei romane in vigoare)

Nu ne-am propus sa “reinventam roata”! Intr-adevar MLS este un sistem american 100%, insa functioneaza si in alte locuri, inclusiv in Europa, documentele si procedurile obligatorii fiind aproape ACELEASI oriunde in lume!

In actualele conditii de piata si in actuala situatie politica, mai ales datorita lipsei de legislatie din domeniul imobiliar, consideram ca Serviciul MLS este cel mai bun sistem de reglementare a segmentului imobiliar romanesc.

Sigur ca un Standard al Agentului Imobiliar si o Lege a profesiei noastre sunt de dorit, insa nu ne mai putem permite sa asteptam la nesfarsit ca altii sa ne invete (si sa ne impuna) ceea ce noi, ca profesionisti, (trebuie sa) stim bine!

Mentionam ca acest Serviciu MLS nu este obligatoriu! Doar cine va dori va adera la Statutul sau si la modul de lucru cooperativ intre agentie. Restul pot continua sa lucreze in acelasi regim ca pana acum, cu riscurile deja arhicunoscute!

De asemenea, dorim sa subliniem un aspect foarte important al modului de functionare al Serviciului MLS, si anume: MLS rezolva principala “problema” ridicata de noua OUG nr.174/2008 cu privire la serviciile imobiliare, astfel:

Sistemul include Fisa proprietatii (un formular de colectare a datelor despre proprietate) prin care PROPRIETARUL isi asuma RESPONSABILITATEA pentru toate aspectele fizice si juridice legate de proprietate.

Acest formular este semnat de Proprietar si Agentia membra MLS, fiind incarcat in sistem alaturi de actele de proprietate. Fisa MLS este pusa la dispozitia tuturor agentiilor colaboratoare.

Serviciul MLS prevede, in mod obligatoriu, ACCESUL AGENTIILOR COLABORATOARE LA ABSOLUT TOATE DETALIILE PROPRIETATII listate de o alta agentie membra, CA SI CAND AR FI PROPRIA LISTARE, astfel: adresa completa, localizare pe harta si prin satelit, un numar minim de fotografii, acte de proprietate, schite, istoric (vechime pe piata, schimbari de pret, schimbari de stare, alte modificari realizate asupra detaliilor proprietatii etc.), statistici detaliate.

Daca in viitor, forurile legislative vor mai impune si alte reglementari, acestea vor putea fi distribuite prin aceeasi modalitate, fara nici un fel de dificultate sau intarziere de punere in aplicare.

Referitor la confidentialitatea informatiilor:
TOATE INFORMATIILE DIN MLS (inclusiv adresa proprietatii, localizarea pe harta, numele proprietarilor, actele de proprietate etc.) VOR FI PUBLICE pentru TOATE AGENTIILE MEMBRE MLS. In concluzie, nu este nimic ascuns sau manipulabil in legatura cu datele despre proprietatile listate, deoarece aceste date si toate actele proprietatii sunt facute publice intre toti MEMBRII MLS (tocmai aceasta este si ideea Serviciului MLS: distribuirea datelor despre proprietati). Mentionam ca SERVICIUL MLS NU ESTE UN SERVICIU DESCHIS, nu este un portal imobiliar, deci publicul larg NU ARE ACCES IN Serviciul MLS ci doar membrii Serviciul MLS! (nici o agentie imobiliara membra nu poate avea mai multe drepturi sau acces la mai multe date decat oricare alta agentie membra a serviciului).

Si nu in ultimul rand, tinem sa mai adaugam inca un atu foarte important pe care nici un site imobiliar nu il poate oferi: membrii MLS ARAI platesc compensatii din comisionul incasat de ei de la oricare proprietar catre orice alt membru MLS ARAI care aduce un cumparator!

Membrii MLS care listeaza proprietati IMPART COMISIONUL primit de la proprietar cu agentia MLS care VINDE proprietatea. Adica agentia colaboratoare este cointeresata (platita) pentru ca efectiv VINDE proprietatea exclusiva listata de o alta agentie.

Proprietarii care listeaza in MLS printr-o agentie membra se OBLIGA prin contractul de listare sa vanda proprietatea catre orice cumparator care ii indeplineste toate conditiile pentru finalizarea tranzactiei. Atat pretul cat si conditiile de vanzare sunt specificate in mod obligatoriu in contractul de reprezentare exclusiva incheiat de vanzator/locator cu agentia membra MLS si comunicate tuturor membrilor MLS.

Cristian Sutac Evenimente , , , ,

JobShop 28 Martie - 3 Aprilie, Timisoara

April 1st, 2009

Fie criza, fie vant, Jobshop se tine de cuvant, in perioada 28 Martie - 3 Aprilie “In ELECTRO”.

Daca va place munca mergeti la “Jobshop”:
Program: http://jobshop.ro/timisoara/2009/program/#ZS
Site oficial: http://jobshop.ro/timisoara/

Si nou, pe Twitter:  http://twitter.com/jobshoptm

Am primit si catalogul in format print, foarte frumos, dar ce este important :o) ca avem si noi macheta acolo. (DOW MEDIA este partener media)

Succes!

Cristian Sutac Evenimente ,

Noaptea devoratorilor de publicitate la Timisoara 2008 - sambata 29 noiembrie 2008, Filarmonica Banatul

November 22nd, 2008

Noaptea devoratorilor de publicitate aduc peste 400 de spoturi publicitare si 6000 de wati la Timisoara si Arad pentru a va tine treji si cu imaginatia jucausa.

Noaptea Devoratorilor de Publicitate este un show dedicat in exclusivitate amatorilor şi specialiştilor în publicitate. În noaptea celei mai lungi pauze publicitare, barierele lingvistice sunt devorate de scurtele comedii sau drame de 30 de secunde. Acestea devin inteligibile pentru fiecare, indiferent din ce colţ al lumii provin.

Condimentele internaţionale, exotice (panorama din Egipt sau Indonezia), istorice (din 1898 până în prezent) reflectă vitalitatea şi trend-urile publicităţii mondiale. Reclama franceza reprezintă doar 20% din cocktail-ul lui Jean Marie BOURSICOT. Reclame cu maşini, cu fotbal şi fotbalisti, reclame la prezervative, parodii culturale şi politice, reclame la băuturi, ţigări, parfum deci… reclame, reclame, reclame… toate necenzurate. Spectacolul trezeşte întotdeauna aplauze furtunoase şi multă voie bună.

Spectacolul NDP promovează arta advertising-ului ca pe o formă neconventională de divertisment, care reuşeşte să creeze în permanenţă noi pasionaţi de publicitate. Îi aşteptăm pe toţi cei care identifică în persoana lor trăsături creative, să devoreze meniul surprinzător al serii. În afara show-ului consacrat, condimente exotice, neaşteptate şi pline de culoare vor da nopţii savoarea pe care o merită lumea reclamei!

(Comunicat)

Apropo de reclame:


Cristian Sutac Evenimente , , ,

Spectacol la inaltime pe aerodromul utilitar de la Cioca din Timisoara

September 6th, 2008

Zboruri la joasa inaltime, avioane in picaj si zeci de parasutisti la doar cativa kilometri de Timisoara pe aerodromul utilitar de la Cioca.

Mai jos cateva imagini de la eveniment:

Cristian Sutac Evenimente

Conferinta Marketing 24/7, 19 iunie - Sibiu

June 11th, 2008

In general ma plang de faptul ca toate conferintele interesante la care as merge, ba chiar as scoate bani din buzunar sa fiu prezent sunt prea departe de Timisoara, am vazut astazi un comunicat de presa pe adresa redactiei (www.atitudinea.ro) legat de “Conferinta Marketing 24/7″ - www.marketing247.ro , la asta as merge pare si sunt sigur ca este mai mult decat interesant … este oarecum aproape de Timisoara … dar este pe 19 … azi este 11 … cam putin timp … HEI! poate data viitoare ..


Comunicat: Evenimentul din 19 iunie este un bun prilej pentru networking. Organizatorii au proiectat conferința ca cel mai mare forum de afaceri ce va avea loc la Sibiu. Gazda evenimetului, Hotel Ramada va primi participanți de la companii naționale și multinaționale din Timișoara, București, Cluj, Mureș, Iași, Constanța și, bineînțeles, Sibiu.

„Adresat în principal regiunii 7 centru, audiența va avea ocazia ca pe lângă temele de interes abordate să-și întâlnească și partenerii de afaceri’ a declarat Cosmin Marcu, director executiv al Exposib. „Acest lucru a atras și înregistrarea a numeroase companii din sectorul IMM din cele mai îndepărtate colțuri ale țării’ a adăugat domnul Marcu.

Pentru că dezvoltarea economică presupune extindere și adaugarea de noi competențe, dar și personal tânăr, organizatorii au decis să ofere o reducere de 50% pentru participații studenți și cei din mediul academic, profesori, cursanți la masterat sau doctorat. „Învătarea și cunoașterea propriei piețe trebuie să fie o preocupare constantă pentru companiile care doresc să facă față unei competiții din ce în ce mai acerbe. Atributul pe care afacerile trebuie să și-l adauge pentru obținerea succesului se numește ADAPTABILITATE. Oricât de sigură pare afacerea în acest moment, ignorarea noilor tenține, a faptului că se schimbă obiceiurile de consum, a modului prin care consumatorul percepe brandurile și mesajele de marketing determină companiile să investească atât în pregătirea personalului cât și în studiul privind consumatorul’ a declarat Ciprian Stăvar, consultantul Exposib pentru conținutul acestui eveniment.

Ciprian Stăvar este consultant în marketing şi comunicare interactivă având o experiență de peste 10 ani în marketing online, fiind unul din pionierii publicităţii online din România. De numele lui se leaga primul adserver performant dezvoltat de Softure, dar şi primele campanii online pentru mărci precum Peugeot, Citroen, DHL, Axe, ABN-AMRO Bank. Întrebat ce așteptări are de la această conferință, domnul Stăvar a declarat: „am pregătit o structură foarte atractivă și interesantă. Cei 16 speakeri vor acoperi arii largi ale marketingului și comunicării, cu accent pe studii de caz de succes, dar și puncte critice pe care companiile trebuie sa le evite în comunicarea cu consumatorii’. Și pentru că vorbim de adaptabilitate, platforma online a evenimentului permite interactiune cu auditorul încă din faza de înregistrare, a concis Ciprian Stăvar.

Organizatorii își propun ca acest eveniment să fie primul dintr-o serie de conferințe și seminarii pe teme de marketing și comunicare ce vor avea loc la Sibiu. Considerăm că piața locală și regională merită mai multă atenție din partea investitorilor și a mediului de afaceri, iar turismul de business este o continuare firească a statutului de capitală culturală europeană pe care Sibiul l-a avut în 2007, a concluzionat Cosmin Marcu.

Cristian Sutac Evenimente